România - Cadrul Natural

Date generale

Romania este situata in centrul geografic al Europei, la jumatatea distantei dintre Coasta Atlanticului si Muntii Urali, in interiorul si exteriorul arcului Muntilor Carpati, pe cursul inferior al Dunarii, cu iesire la Marea Neagra. Litoralul romanesc al Marii Negre se desfasoara pe 245 km, intre granita cu Ucraina si granita cu Bulgaria. Teritoriul Romaniei (238.391 km2), este cuprins intre 43o37’07’’ si 48o15’06’’ latitudine nordica si intre 20o15’44’’ si 29o41’24’’ longitudine estica.

Lungimea totala a frontierelor Romaniei este de 3.149,9 km, din care 1.085,5 km terestre si 2.064,3 km fluviale si maritime. Romania are o forma elipsoidala, lungimea teritoriului sau fiind, in linie dreapta, de circa 735 km de la Est la Vest si de circa 530 km, de la Nord la Sud.

Romania se invecineaza cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova si are deschidere la Marea Neagra.

Relieful Romaniei cuprinde trei trepte majore: cea inalta, a Muntilor Carpati (cel mai inalt varf Moldoveanu 2.544 m), cea medie, care corespunde Subcarpatilor, dealurilor si podisurilor si cea joasa, a campiilor, luncilor si Deltei Dunarii (cea mai tanara unitate de relief, in continua formare si cu o altitudine medie de 0,52 m). Caracteristica principala a acestor componente ale reliefului este distributia lor proportionala in forma de amfiteatru.

Muntii Carpati au o suprafata de 66.303 km2, adica aproximativ 27,9% din suprafata tarii. Din cununa Carpatilor, relieful coboara in trepte, dispuse aproape concentric. In tabelul nr. 1.1.3. sunt prezentate principalele altitudini muntoase ale tarii noastre.

Date geologice

Pe teritoriul Romaniei se disting, in functie de evolutia geotectonica, unitati de platforma si unitati de orogen. Unitatile de platforma sunt: Platforma Moldoveneasca, care ocupa partea nord – estica a tarii, Platforma Moesica (Sectorul Valah) din partea de nord a Romaniei, inclusiv Dobrogea de Sud si Platforma Scitica.

Teritoriul tarii este reprezentat in proportie de 67% de doua unitati orogene: Orogenul Carpatic si Orogenul Nord Dobrogean, acesta din urma cu pozitie laterala si insulara de mica altitudine si restrans ca suprafata, ocupand treimea nordica a Dobrogei.

Prin complexitatea structurii geologice, Carpatii Orientali si Meridionali prezinta conditii variate pentru acumularea substantelor minerale utile. Acestea sunt: zacaminte de minereuri, zacaminte de combustibili minerali, zacaminte de sare si saruri, roci utile. In acest teritoriu exista rezervatii geologice, cum sunt: Lacul Rosu – Cheile Bicazului, Piatra Teiului, Pietrele Doamnei, Lacul Sfanta Ana, Valea Iadului.

Date climatice

Clima Romaniei este temperat-continentala de tranzitie, marcata de influente climatice estice, oceanice, scandinavo-baltice, submediteraneene si pontice. Influentele continentale se manifesta in unele zone ale tarii cu nuante climatice bine diferentiate. Astfel, in Banat si Oltenia se face simtita nuanta mediteraneana, caracterizata de ierni blande si regim pluviometric mai bogat (mai ales toamna). In Dobrogea se manifesta nuanta pontica, cu ploi rare, dar torentiale.

In partea de nord a tarii (Maramures si Bucovina) se manifesta efectele nuantei scandinavo – baltice, care determina un climat mai umed si mai rece cu ierni geroase, in timp ce vestul tarii se afla sub influenta climatului oceanic, cu temperaturi mai moderate si precipitatii mai bogate.

Precipitatiile anuale scad in intensitate de la vest la est, respectiv de la peste 600 mm la mai putin de 500 mm in Campia Romana de Est, sub 450 mm in Dobrogea si circa 350 mm pe litoral, iar in regiunile muntoase ajung la 1000 - 1500 mm.

In 2007 regimul termic mediu pe tara a fost cu 1,60C - 20C peste normala climatologica in majoritatea regiunilor tarii, (abatere mai ridicata fata de cea din anul 2006, care a fost de 0,10C). Abaterile au depasit 20C in unele zone extracarpatice: Pitesti, Buzau, Focsani, Bacau, Suceava. Aceasta caracteristica a fost determinata de abateri pronuntate ale temperaturilor medii lunare (peste 20C) fata de normala climatologica (1961 – 1990) pentru intervalul ianuarie – august, cu exceptia lunii aprilie, cand acestea au fost mai reduse in majoritatea regiunilor tarii. In intervalul septembrie – decembrie, temperaturile medii lunare au fost sub limitele normale pe arii extinse insa, abaterile foarte mari inregistrate in prima parte a anului, nu au putut fi compensate

La nivelul intregii tari, cantitatea medie de precipitatii cazuta in 2007 a fost de 731,9 l/m2 (normala climatologica = 647,0 l/m2). Au fost inregistrate cantitati de precipitatii peste normala climatologica in majoritatea regiunilor tarii, cu exceptia unor areale restranse din sud-est, unde acestea au fost sub norma. Abaterea medie la nivelul intregii tari a fost pozitiva (13,3%). Au existat, insa, mari diferentieri la nivel lunar. Astfel, in lunile aprilie, iunie si iulie, s-au inregistrat deficite de precipitatii in majoritatea regiunilor, cele mai pronuntate fiind in vestul si in cea mai mare parte din sudul tarii (aprilie). Incepand cu luna august au fost inregistrate, pe arii extinse, cantitati de precipitatii situate peste normele climatologice.

Iarna 2006 - 2007 s-a caracterizat prin temperaturi medii care s-au situat peste valorile normale la nivelul intregii tari, cu abateri cuprinse intre 1,60C si 2,00C, in majoritatea regiunilor. Regimul pluviometric a fost in general excedentar in nordul, centrul si estul tarii si deficitar in Oltenia si nordul Munteniei. In februarie s-a produs fenomenul de viscol in Moldova, in regiunile extracarpatice si frecvent la munte.Primavara s-a caracterizat printr-un regim termic mediu mai ridicat decat cel normal in toata tara. Regimul pluviometric a fost deficitar in vestul, sudul si nord-estul tarii, iar in rest s-a situat, in general, in limitele normale. In mai, temperatura medie a aerului s-a situat peste valorile normale in toata tara.

Vara s-a caracterizat prin temperaturi medii care s-au situat peste valorile normale la nivelul intregii tari. Regimul pluviometric a fost excedentar numai in zona montana, in restul teritoriului fiind normal s-au usor deficitar. In intervalul 18 - 30 iunie vremea a devenit caniculara in cea mai mare parte a regiunilor extracarpatice si pe arii restranse in cele centrale, conditii in care s-a inregistrat in ziua de 26 iunie, la Giurgiu si Turnu Magurele, maxima lunara de temperatura (420C). In luna iulie a fost depasita temperatura maxima absoluta la nivelul intregii tari: 44,30C in ziua de 24 iulie la Calafat. In 24 august, la Galati, a fost consemnata temperatura maxima lunara de 40,40C.

Toamna s-a caracterizat prin temperaturi medii care s-au situat in limitele valorilor normale in majoritatea regiunilor tarii. Regimul pluviometric a fost excedentar, exceptand partea de nord a tarii, unde s-a incadrat in valorile normale.

In luna decembrie temperaturile medii s-au situat aproape in toata tara sub valorile normale, cu exceptia unor regiuni din estul si vestul tarii, unde s-au incadrat in limitele normale. Regimul pluviometric a fost excedentar numai in jumatatea estica a tarii, in rest s-a incadrat sub limitele normale. Solul a fost acoperit cu strat de zapada in majoritatea regiunilor tarii.

Resursele naturale ale Romaniei

Totalitatea resurselor valorificabile de care dispune Romania prin mediul sau geografic si geologic reprezinta resursele naturale. Acestea sunt resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili, regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica, inclusiv cele inepuizabile – energia solara, eoliana, geotermala si a valurilor.Intre componentele resurselor naturale exista legaturi si interactiuni puternice, astfel ca, orice interventie antropica asupra uneia induce inevitabil consecinte si asupra celorlalte. Utilizarea acestor resurse este practicata intr-o maniera complexa, coordonata, pentru realizarea simultana a mai multor scopuri.

Resursele naturale neregenerabile - Resursele naturale de materii prime neregenerabile sunt surse generatoare de energie, alcatuite, indeosebi din combustibilii fosili, a caror reprezentanti tipici sunt in principal hidrocarburile (petrolul, gazele naturale). Alte resurse neregenerabile sunt: zacamintele de minereuri feroase si neferoase, zacamintele de carbuni, rocile utile.Unele din aceste resurse au fost exploatate si prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea intensa a unor zone din tara. Emisiile provenite din activitatile industriale (industria energetica, industria chimica si petrochimica, industria siderurgica si metalurgica, industria materialelor de constructii etc.) contribuie substantial la poluarea factorilor de mediu.

Resurse naturale regenerabile - Dintre resursele naturale regenerabile ale Romaniei fac parte: resursele de apa, constituite din apele de suprafata – rauri, lacuri, fluviul Dunarea si apele subterane, solul, fauna, flora, padurile, energia solara si eoliana. O categorie aparte de resurse o reprezinta apele minerale (carbogazoase, sulfuroase, feruginoase etc) si apele geotermale.Aceste resurse pot fi folosite pe termen nelimitat daca sunt folosite rational. Exploatarea acestora intr-un regim care depaseste regimul lor natural de regenerare duce la diminuarea si in cele din urma la epuizarea lor.

Resursa de apa a Romaniei consta din apele de suprafata (rauri interioare, lacuri naturale si artificiale, fluviul Dunarea) si din apele subterane, in regim natural si amenajat.Principala resursa de apa o constituie raurile interioare.Raportata la populatia tarii, resursa specifica utilizabila este de 2.660 m3/loc/an, fata de media europeana de 4.000 m3/loc/an, ceea ce situeaza tara noastra pe pozitia 20 in Europa.

Dunarea - reprezinta, alaturi de Carpati si Marea Neagra, una din componentele majore ale cadrului natural al tarii.Cursul Dunarii este subdivizat in patru sectoare: sectorul Bazias – Portile de Fier; sectorul Portile de Fier – Calarasi; sectorul Calarasi – Braila; sectorul Braila – Marea Neagra.Al doilea fluviu al Europei ca dimensiuni, dupa Volga, Dunarea este sursa de apa pentru diverse folosinte, sursa de hrana (fauna piscicola) si sursa de energie ieftina, prin hidrocentralele electrice de la Portile de Fier I si II.

Dunarea construieste, la intalnirea sa cu Marea Neagra, una din cele mai frumoase zone umede din Europa si anume Delta Dunarii, cu suprafata totala de 4.178 km2, distribuita pe teritoriile a doua tari vecine: Romania (82%) si Ucraina (18%).

Marea Neagra - este poarta Romaniei spre mari si oceane, iar zona de litoral si de platou continental ofera conditii diverse pentru valorificarea bogatiilor subterane (petrol, gaze naturale), acvatice (fauna piscicola) si de pe uscat (turism, agrement).

Lacurile - In Romania exista peste 3.450 de lacuri. Suprafata totala a lacurilor este de circa 2.620 km2 ceea ce reprezinta 1,1% din suprafata tarii. Lacurile sunt in general mici ca suprafata. Circa 91,5% din lacuri au suprafata de sub un km2.

Ele sunt reprezentate prin: lacuri naturale (2/3 din totalul lacurilor), cele mai importante fiind lacurile provenite din fostele lagune de pe malul Marii Negre (Razim 415 km2, Sinoie 171,5 km2), lacurile formate de-a lungul malurilor Dunarii (Oltina 25,09 km2, Brates 21,1 km2), lacurile glaciare din Muntii Carpati (Lacul Bucura, cu o suprafata de 10,5 ha este cel mai mare dintre ele); lacuri antropice, construite pentru valorificarea potentialului hidroenergetic, pentru alimentare cu apa, irigatii, piscicultura si agrement.

Izvoare de apa minerala - O categorie aparte a bogatiilor subsolului o constituie cele peste 2.000 de izvoare de ape minerale.Peste o treime din apele minerale ale Europei se gasesc in Romania. Unele dintre ele sunt simple, altele fierbinti, multe radioactive. Inca din antichitate, unele lacuri, acumulate in craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea ori prabusirea unor parti de munte, erau cunoscute ca avand efecte terapeutice. Acestea constituie, la randul lor, o alta sursa de tratament.Sunt renumite statiunile: Baile Herculane, Baile Felix, Covasna, Sovata, Baile Tusnad, Vatra Dornei, Slanic Moldova, Mangalia, Eforie Nord, Govora, Baile Olanesti, Calimanesti, Caciulata etc.

Resursa de sol - in Romania este tot atat de importanta ca si resursa de apa.

Din suprafata totala a tarii de 238.391 km2, 61,79% reprezinta suprafata agricola, 28,34% padurile si alte terenuri cu vegetatie forestiera, 9,87% apele si alte suprafete.

Resursele pedo-climaticeale Romaniei reprezinta un potential regenerabil reprezentat de soluri fertile, cum sunt: cernoziomurile din Campia Romana, Campia de Vest, Podisul Moldovei, Campia Transilvaniei, Dobrogea si alte zone (26,7% din invelisul de sol).Solurile agricole ocupa 14,7 milioane ha (0,68 ha/loc), cele arabile reprezinta 9,4 milioane ha (0,43 ha/loc), iar cele forestiere circa 6,7 milioane ha (0,3 ha/loc).

Vegetatia

Vegetatia este variata, cu o pregnanta nota de originalitate.Se disting trei zone de vegetatie: alpina, forestiera si de stepa.

Vegetatia alpina din munti a ramas in stare naturala datorita accesibilitatii dificile. Observatiile ne arata ca aceste comunitati sunt foarte vulnerabile la factorii de mediu si factorii antropogeni deoarece se regenereaza extrem de greu. Din aceasta cauza, populatiile sunt reprezentate prin exemplare putine si dispar usor in urma actiunii factorilor perturbatori. Principalele pericole sunt pasunatul si turismul necontrolat.

Vegetatia de stepa si de silvostepa, care ocupa zonele cu deficit de umiditate din Podisul Dobrogei, Campia Romana, Podisul Moldovei si Campia de Vest, a fost in cea mai mare parte, inlocuita prin culturi agricole.

Diversitatea considerabila a florei si faunei Romaniei deriva din complexitatea reliefului. Flora si fauna Romaniei sunt distribuite armonios si constituie o bogatie de mare pret, in conditiile unei valorificari controlate, rationale.

Romania este o tara cu o mare diversitate biologica si cu un procent ridicat de ecosisteme naturale.

Fauna Romaniei

Fauna este bogata in specii, unele ocrotite, cum ar fi: capra neagra, ursul, acvila de stanca, rasul, cocosul de munte, cocosul de mesteacan, altele de interes cinegetic.

Padurile Romaniei acopera 28,34% din suprafata tarii si conserva un genofond de mare diversitate. In vederea protejarii acestui valoros capital natural si asigurarii unei stari favorabile de conservare a unor tipuri de habitate naturale cu importanta deosebita atat la nivel national cat si comunitar, Romania a facut pasi importanti prin implementarea elementelor legislative specifice Uniunii Europene, cat si a unor programe si proiecte dedicate conservarii biodiversitatii.

Pe teritoriul Romaniei exista arii protejate care cuprind 79 rezervatii stiintifice, 13 parcuri nationale, dintre care cel mai extins este parcul national Domogled – Valea Cernei, 190 monumente ale naturii, 659 rezervatii naturale, 13 parcuri naturale si 3 Rezervatii ale Biosferei (Delta Dunarii, Retezat si Rodna).

Fauna României este una din cele mai bogate și variate din Europa, conținând specii rare sau chiar unice pe continent. În România trăiesc 732 specii și subspecii de vertebrate și numeroase (câteva mii) specii de nevertebrate. Vertebratele sunt reprezentate în fauna României prin: ciclostomi (4 specii), pești (184 specii și subspecii), amfibieni (20 specii și subspecii), reptile (31 specii și subspecii), păsări (382 specii și subspecii) și mamifere (110 specii și subspecii). Printre mamifere una este în pericol iminent de extincție (vaca de mare), una în pericol (nurca), 13 vulnerabile și 4 amenințate.

Fauna din țară este divizată pe trei etaje, conform zonelor de vegetație: mamifere, pasari si reptile.

Mamifereledin zona de stepă sunt reprezentate în special de rozătoare: popândău, hârciog, șoarece de câmp, iepure de câmp, dihor, bizam și orbete.

Printre păsările găsite în această zonă se numără dropia, prepelița, pitpalacul, graurul, ciocârlia, eretele alb, mierlă, sticletele și mierla.

Reptilele cel mai des întâlnite sunt gușterul și broasca țestoasă, iar fauna acvatică este reprezentată de crap, clean, caras și șalău.

Theria este o subclasă de mamifere care dau naștere la pui vii fără a folosi ouă cu coajă, incluzând atât mamifere euteriene (mamifere placentare) cât și metateriene (marsupiale și strămoșii lor).Deosebirile scheletice și anatomice generale între mamiferele metateriene (marsupiale) și euteriene (placentare) sunt următoarele:

Metateriene

Euteriene

Neurocraniul (neopaliul) mic față de dimensiunea corpului. Neocortexul slab dezvoltat. Corpul calos lipsește.

Neurocraniul relativ mare. Neocortexul bine dezvoltat și foarte complex. Corpul calos prezent.

Bulele timpanice de obicei absente, dacă sunt prezente, sunt formate în principal de osul alisfenoid.

Bulele timpanice prezente, formate de osul timpanic.

Vacuități (spații goale) mari adesea prezente în partea posterioară a palatului.

Vacuități palatine absente sau mici.

Osul jugal mare. Oasele jugal și scuamozal se articulează cu osul dentar în cavitatea glenoidă.

Osul jugal nu articulează cu osul dentar în cavitatea glenoidă.

Apofiza angulară a dentarului curbată la 90° (este perpendiculară pe axa dentarului) cu excepția koalei și tarsierului (Tarsipes).

Apofiza angulară a dentarului nu este curbată.

Formula dentară primitivă 5•1•3•4/4•1•3•4 x 2 = 50. Ultimul premolar este singurul dinte decidual (caduc).

Formula dentară primitivă 3•1•4•3/3•1•4•3 x 2 = 44. Incisivii, caninii și premolarii sunt deciduali.

Oasele epipubice (oasele marsupiale) se întâlnesc la ambele sexe.

Oasele epipubice absente.

Tractul genital femel bifurcat; vârful penisului (glandul) bifurcat.

Tractul genital femel și glandul penisului nu sunt bifurcate.

Marsupiul adesea prezent, în el se află mamelele. Marsupiul se deschide înainte sau înapoi.

Marsupiul absent.

Scrotul prepenial (așezat înaintea penisului), cu excepția cârtiței cu pungă (Notoryctes). Osul penian absent.

Scrotul postpenial (așezat în spatele penisului). Osul penian prezent la multe specii.

Rozătoarele sunt un ordin de mamifere.

Caracteristicile esențiale ale ordinului, caracteristici care au dus la crearea acestuia și încadrarea sa cu specii sunt:

1. pielea cu păr; cel mult amfibii; dentiție heterodontă și difiodontă;

2. membrele anterioare și posterioare terminate cu gheare;

3. mamifere neadaptate la zbor (fără patagiu); înălțimea mandibulei în dreptul caninului mai mică decât înălțimea mandibulei măsurată în dreptul ultimului molar;

4. urechile mai scurte decât două lățimi. Incisivii superiori nu au formă de daltă, lipsește a doua pereche de incisivi de la fața lor linguală;

5. o singură pereche de incisivi superiori; diastema prezentă.

Ordin caracterizat prin lipsa caninilor și printr-o dezvoltare mare a incisivilor, cu ajutorul cărora pot roade. Ei sunt cei mai numeroși mamiferi, aproximativ o treime din numărul total. În această grupă se includ veverițele, șoarecii, șobolanii, castorii, țistarii, câinii de preerie și cobaii. Ele sunt animale ierbivore. Deoarece incisivii nu au rădăcini, ei cresc mereu. Numai rozând, dinții se tocesc. Sistemul digestiv este de dimensiuni mari, având un intestin foarte lung și un apendice cecal dezvoltat. Ei au mai multe medii de trai: arboricol (veverițe), semiacvatic (castorii, nutriile), semisubteran (șoarecii-de-câmp, țistarii). Rozătoarele se înmulțesc repede, puii născându-se goi și orbi.

Ordinul Rodentia este împărțit în subordine, infraordine, suprafamilii și familii. Mai jos este prezentat un model clasic de clasificare:

Ordinul Rodentia

Subordin Sciurognathi

Infraordin Sciurida - Familia Sciuridae: veverițe; Familia Aplodontiidae: castor de munte

Infraordin Castorimorpha - Familia Castoridae: castori

Infraordin Anomaluromorpha- Familia Anomaluridae: veverițe cu coadă solzoasă; Familia Pedetidae

Infraordin Ctenodactylomorpha - Familia Ctenodactylidae: gundi

Infraordin Glirimorpha - Familia Gliridae (also Myoxidae, Muscardinidae): pârși

Infraorder Geomorpha- Family Geomyidae: popândăi; Family Heteromyidae: șobolan cangur și șoarece cangur

Infraorder Myodonta

• Superfamily Dipodoidea

• Family Zapodidae: șoareci săritori

• Family Dipodidae: jerboa

• Superfamily Muroidea

• Family Platacanthomyidae: pârș spinos

• Family Spalacidae: șobolani cârtiță, șobolani de bambus și zokori

• Family Calomyscidae: mouse-like hamsters

• Family Nesomyidae: șoareci cățărători, șoareci de stâncă, șobolan cu coadă albă, șobolani și șoareci Malagasy

• Family Cricetidae: hamsteri, șoareci și șobolani din Lumea Nouă

• Family Muridae: șoareci și șobolani adevărați, gerbili, șoareci spinoși, șobolan crestat

Subordin Hystricognathi

• Familia Diatomyidae: șobolan de stâncă

• Familia Hystricidae: porci spinoși din Lumea Veche

• Familia Erethizontidae: porci spinoși din Lumea Nouă

• Familia Thryonomyidae

• Familia Petromuridae

• Familia Bathyergidae: șobolani cârtiță africani

• Infraordin Caviomorpha

• Familia Octodontidae: octodonți

• Familia Echimyidae: șobolani spinoși

• Familia Capromyidae: hutii

• Familia †Heptaxodontidae: hutii uriașe

• Familia Myocastoridae: nutrii

• Familia Dasyproctidae: agouti

• Familia Dinomyidae: pacaranas

• Familia Hydrochoeridae: Capibara

• Familia Chinchillidae: chinchilla și viscacha

• Familia Abrocomidae: chinchilla

• Familia Ctenomyidae: tuco-tuco

Ordinul Lagomorpha

Lagomorfele reprezintă un ordin de mamifere de talie mică, asemănător cu cel al rozătoarelor. Sunt însă mai multe diferențe, cea mai importantă fiind dentiția, incisivii superiori au o creștere continuă și sunt așezați pe două șiruri. Caninii lipsesc, molarii au creștere continuă și prezintă creste răspândite, complicate. De asemenea, există și diferențe în ceea ce privește alimentarea, manifestând fenomenul de cecotrofie (bolul alimentar traversează tubul digestiv, apoi este eliminat și reînghițit astfel încât se realizează o digerare eficientă a celulozei). Cecumul este dezvoltat. Lagomorphele sunt mamifere prolifice, prezintă 2-4 generații/an.

Clasificarea lagomorfelor

Ordin

Familie

Gen

Specie

Lagomorpha

Leporidae

Brachilagus

Brachilagus Idahoensis

Bunolagus

Bunolagus Monticularis

Caprolagus

Caprolagus hispidus

Lepus

Lepus alleni

Lepus Americanus

Lepus Arcticus

Lepus Brachyurus

Lepus Californicus

Lepus Callotis

Lepus Capensis

Lepus Castroviejoi

Lepus Comus

Lepus Coreanus

Lepus Corsicanus

Lepus Europeaus

Lepus Fagani

Lepus Flagularis

Lepus Granatensis

Lepus Hainanus

Lepus Insularis

Lepus Mandshuricus

Lepus Nigricollis

Lepus Oiostollus

Lepus Othus

Lepus Peguensis

Lepus Saxatilis

Lepus Sinensis

Lepus Starcki

Lepus Timidus

Lepus Tolai

Lepus Townsendii

Lepus Victoriae

Lepus Yarkandensis

Nesolagus

Nesolagus Netscheri

Oryctolagus

Oryctolagus Cuniculus

Pentalagus

Pentalagus Furnessi

Poelagus

Poelagus Marjorita

Pronolagus

Pronolagus Crassicaudatus

Pronolagus Randensis

pronolagus Rupestris

Rumerolagus

Rumerolagus Diazi

Sylvilagus

Sylvilagus Aquaticus

Sylvilagus Audubonii

Sylvilagus Bachmani

Sylvilagus Brasiliensis

Sylvilagus Cunicularius

Sylvilagus Dicei

Sylvilagus Floridanus

Sylvilaguis Graysoni

Sylvilagus Insonus

Sylvilagus Mansuetus

Sylvilagus Nuttali

Sylvilagus Palustris

Sylvilagus Transitionalis

Ochotonidae

Ochotona

Ochotona Alpina

Ochotona Cansus

Ochotona Collaris

Ochotona Curzoniae

Ochotona Dauurica

Ochotona Erythrotis

Ochotona Forresti

Ochotona Gaoligongensis

Ochotona Gloveri

Ochotona Himalayana

Ochotona Hyperborea

Ochotona Iliensis

Ochotona Koslowi

Ochotona Ladacensis

Ochotona Macrotis

Ochotona Muliensis

Ochotona Nubrica

Ochotona Pallasi

Ochotona Princeps

Ochotona Pussila

Ochotona Roylei

Ochotona Rufescens

Ochotona Rutila

Ochotona Thibetana

Ochotona Thomasi

Prolagus

Prolagus Sardus

Ordinul Erinaceomorpha

Ordinul Erinaceomorpha conține o singură familie, Erinaceidae.

Familia:Erinaceidae (arici)

Subfamilia: Erinaceinae

Genul: Erinaceus

Southern White-breasted HedgehogErinaceus concolor LR/lc

Flora României

Flora României cuprinde totalitatea plantelor identificate și clasificate pe teritoriul acestei țări.

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile și 1253 sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină, zona de pădure și zona de stepă.

Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă, dar și în funcție de altitudine, astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici (într 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri). În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi și arini. În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină.

Procentul de împădurire al actualului spațiu geografic al României a scăzut treptat de la aproximativ 80% în vechime, la 55-60% la începutul secolului al XIX-lea, până la 27% în prezent, producându-se totodată, o considerabilă deteriorare a mediului, inclusiv o îngrijorătoare extincție a biodiversității.

Delta Dunării

DeltaDunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță comunitarăDelta Dunării (sit SCI) și Delta Dunării (zona maritimă); cât și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe - Mahmudia și Delta Dunării și Complexul Razim - Sinoie.

Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prin Convenția Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță internațională.

Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria, Complexul Vătafu - Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Popina, Lacul Potcoava, Pădurea Caraorman, Pădurea Letea, Roșca - Buhaiova, Corbu-Nuntași - Histria, Lacul Belciug, Lacul Potcoava, Lacul Rotundu, Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca - Leahova, Complexul Vătafu - Lunghuleț, Lacul Nebunu, Pădurea Babadag - Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.

Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.

Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice, diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.

Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994).

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține precipitații din România.

Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.

Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.

Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egală cu toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.

Habitate- În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara; Bancuri de nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu salicornia și alte specii anuale care colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion; Dune cu Hippophae rhamnoides; Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în formare); Dune fixate cu vegetație herbacee perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition; Lacuri distrofice și iazuri, Lagune costiere; Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede cu ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe substrat calcaros; Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice; Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului; Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar pufos și Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba

Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).

Nufăr alb (Nymphaea alba) în arealul Deltei

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-mezofile) din specii rare printre care unele protejate la nivel european prin Directiva 92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică); astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe lista roșie a IUCN, Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora), capul-șarpelui (Echium russicum), otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-baltă (Marsilea quadrifolia), ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum), orhideea piramidă (Anacamptis pyramidalis), volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană (Galium humifusum), garofiță (Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium), nebunariță (Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea alba), obligeană (Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia peplis), alior de baltă (Euphorbia palustri, Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra distachia), pelin (Artemisia tschernieviana), bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură (Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlăgină (Plantago cornuti), ață de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera), garofiță (Dianthus pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum arenarium), grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium), valentiță (Tanacetum milefolium), vanilie sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă (Hottonia palustris), otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans), bujori (Orchis laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia parviflora), ferigă plutitoare (Salvinia natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris), plutică (Nymphoides peltata), troscot de apă (Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagitaria sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir de mare (Elymus sabulosus).

Fauna Deltei - Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN.

Mamiferele Deltei - Mistreț (Sus scofa), enot (Nyctereutes procyonoides), vidră de râu (Lutra lutra), bizam (Ondatra zibethicus), nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică (Mustela erminea aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela peregusna), șacal auriu (Canis aureus), iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă (Mustela eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan mic de apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic (Micromys minutus).

Păsările Deltei - Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în anexa I-a a Directivei CE 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice.

Pelicani din Delta Dunării

Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser erythropus), acvilă-țipătoare-mică (Aquila pomarina), acvilă de câmp (Aquila heliaca), acvilă-țipătoare-mare(Aquila clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciuf de câmp (Asio flammeus), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), rață sulițar (Anas acuta), rață mică (Anas crecca), rață cârâitoare (Anas querquedula), gâscă de vară (Anser anser), gâscă cenușie (Anser anser), fâsă-cu-gât-roșu (Anthus cervinus), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus spinoletta), drepneaua neagră (Apus apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc cenușiu (Ardea cinerea), ciuf de pădure (Asio otus), rață cu cap castaniu (Aythya ferina), pescăruș albastru (Alcedo atthis), stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), stârc pitic (Ixobrychus minutus), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea purpurea), stârc galben (Ardeola ralloides), stârc pitic (Ixobrychus minutus), rață roșie (Aythya nyroca), mătăsar (Bombycilla garrulus), șorecar comun (Buteo buteo), buhai de baltă (Botaurus stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci de țărm (Calidris alpina), fugaci mare (Calidris canutus), fugaci roșcat (Calidris ferruginea), fugaci mic (Calidris minuta), fugaci pitic (Calidris temminckii), cânepar (Carduelis cannabina), sticlete (Carduelis carduelis), florinete (Carduelis chloris), inăriță (Carduelis flammea), scatiu (Carduelis spinus), mugurar roșu (Carpodacus erythrinus), porumbel de scorbură (Columba oenas), lebădă de vară (Cygnus olor), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete cenușiu (Circus pygargus), barză neagră (Ciconia nigra), barză albă (Ciconia ciconia), lăstun de casă (Delichon urbica), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), muscar negru (Ficedula hypoleuca), cinteză (Fringilla coelebs), găinușă de baltă (Gallinula chloropus), pescărița râzătoare (Gelochelidon nilotica), ciovlica roșiatică (Glareola pratincola), cocor (Grus grus), frunzărița galbenă (Hippolais icterina), frunzărița cenușie (Hippolais pallida), rândunica roșcată (Hirundo daurica), rândunica de hambar (Hirundo rustica), vultur codalb (Haliaeetus albicilla), piciorong (Himantopus himantopus), sfrâncoc (Lanius excubitor), sfrâncioc-cu-cap-roșu (Lanius senator), grelușel pătat (Locustella naevia), pescăruș sur (Larus canus), pescăruș negricios (Larus fuscus), pescăruș râzător (Larus ridibundus), prundaș de nămol (Limicola falcinellus), sitar de mâl (Limosa limosa), grelușelul de stuf (Locustella luscinioides), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), pescăruș cu cioc subțire (Larus genei), pescăruș mic (Larus minutus), sitarul de mal nordic (Limosa lapponica), ciocârlie de Bărăgan (Melanocorypha calandra), culic cu cioc subțire (Numenius tenuirostris), pietrar negru (Oenanthe pleschanka), chiră de baltă (Sterna hirundo), pitulice (Sylvia nisoria), fluierar sur (Xenus cinereus), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), șorecar-mare (Buteo rufinus), prundăraș de sărătură (Charadrius alexandrinus), ploier de munte (Charadrius morinellus), șerpar (Circaetus gallicus), erete de stuf (Circus aeruginosus), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius), egretă mică (Egretta garzetta), egretă mare (Egretta alba), presura de grădină (Emberiza hortulana), șoim-de-iarnă (Falco columbarius), gușă albastră (Luscinia svecica), vânturel mic (Falco naumanni), muscar-gulerat (Ficedula albicollis), muscar-mic (Ficedula parva), becațină mare (Gallinago media), rață cu cap alb (Oxyura leucocephala), vultur pescar (Pandion haliaetus), pelican creț (Pelecanus crispus), pelican comun (Pelecanus onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), notatiță cu ciocul subțire (Phalaropus lobatus), bătăuș (Philomachus pugnax), lopătar (Platalea leucorodia), țigănuș (Plegadis falcinellus), cresteț cenușiu (Porzana parva), cresteț pestriț (Porzana porzana), resteluț pitic (Porzana pusilla), ciocântors (Recurvirostra avosetta), privighetoare-de-baltă (Acrocephalus melanopogon), chirighiță neagră (Chlidonias niger), uliu cu picioare scurte (Accipiter brevipes), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus macrourus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), lebădă mică (Cygnus columbianus bewickii), șoim dunărean (Falco cherrug), șoim călător (Falco peregrinus), vânturel de seară (Falco vespertinus), cufundar polar (Gavia arctica), cufundar mic (Gavia stellata), acvilă pitică (Hieraaetus pennatus), pescărușul cu cap negru (Larus melanocephalus), ciocârlie-de-pădure (Lullula arborea), ferestraș mic (Mergus albellus), gaie neagră (Milvus migrans), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), ploier auriu (Pluvialis apricaria), furtunar (Puffinus yelkouan), chiră mică (Sterna albifrons), pescăriță mare (Sterna caspia), chiră de mare (Sterna sandvicensis), lup de mare (Stercorarius parasiticus), ferestrașul mare (Mergus merganser), rață cu ciuf (Netta rufina), pietrar bănățean (Oenanthe hispanica), pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina), pietrar sur (Oenanthe oenanthe), ciuf-pitic (Otus scops), codroș de munte (Phoenicurus ochruros), pitulice de munte (Phylloscopus collybita), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus), presură de iarnă (Plectrophenax nivalis), cojoaică de grădină (Certhia brachydactyla), stârc de cireadă (Bubulcus ibis), prigoare (Merops apiaster), grangur (Oriolus oriolus), corcodelul mare (Podiceps cristatus).

Peștii Deltei

Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcușor-de-nisip (Gobio albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus schraetzer), țipar (Misgurnus fossilis), sabiță (Pelecus cultratus), boarță (Rhodeus sericeus amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata bulgarica), fusar (Zingel streber, Zingel zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra krameri), ghiborț de râu (Gymnocephalus baloni), scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata), morunaș (Vimba vimba), o specie de somn (Silurus soldatovi) din familia Siluride, șalău (Sander lucioperca), șalău vărgat (Sander volgensis), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus borysthenicus), știucă de Amur (Esox reichertii), caracudă (Carassius carassius), lin (Tinca tinca), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama), caracudă argintie (Carassius auratus auratus).

Reptilele și amfibienii Deltei

Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla multicoloră (Eremias arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie (Lacerta agilis), țestoasa de baltă (Emys orbicularis), țestoasa dobrogeană de uscat (Testudo graeca), tritonul cu creastă danubian (Triturus dobrogicus), tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu burtă roșie (Bombina bombina), brotacul verde de copac (Hyla arborea).

Populația Deltei

Populația Deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%).

Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi lipoveni. Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit și de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi termenii pescărești.